Despre noi

Membrii fondatori

Happy Children Academy – fericire.

Ce înseamnă fericirea? Pentru fiecare dintre noi fericirea înseamnă altceva….pentru noi fericirea înseamnă zâmbetul copiilor, bucuria lor, evoluția lor frumoasă … a tuturor copiilor din jurul nostru.

Așa a început proiectul HCA, un proiect de suflet pentru suflete curate, pure…minunate. Inițial a fost gradinița, copiii noștri fiind mici și ajutându-ne să cunoaștem ce își dorește orice părinte pentru copilul lui la aceasta vârstă. Odată cu creșterea lor a crescut și acest proiect care acum cuprinde și școala primară și gimnazială.

Pas cu pas am urcat fiecare treaptă, am analizat fiecare moment, decizie și apoi am mai urcat, în timp…nu ușor, cu momente grele, de cumpănă și cu sacrificii mari, dar care au fost învăluite de momentele frumoase pline de bucurii și realizări.

ȘCOALĂ – FAMILIE …. înainte de toate …. SUNTEM O ECHIPĂ!

Alina si Marius Iordache
Mesaj de la

Managerul Happy Children Academy

”Happy Children Academy este un concept nou și unic, o nouă abordare a actului educațional și a dezvoltării copiilor într-un mediu familiar și prietenos.

Evoluția treptată, pas cu pas ne-a ajutat să dăm importanță fiecărui detaliu. Fiecare copil este unic și important pentru noi.

Sunt mândră de generațiile de absolvenți … o încununare a unor vise care, pentru a deveni reale, au traversat și zile însorite dar și zile mai înnorate.

Lucrurile simple făcute bine și cu zel te pot conduce la realizări extraordinare.”

Facilitățile noastre

Oferim un mediu propice copiilor noștri ca să crească și să exceleze

”Dacă îți place ceea ce faci niciodată nu va fi o muncă.” – Confucius

Ne-am dorit un loc unde toți copiii să fie fericiți să creăm cea mai frumoasă poveste spusă vreodată. Cu bagheta magică a Zânei Bune și praful special, am reușit să îndeplinim visul acesta minunat.

Copiii Happy Children Academy sunt fericiți și împliniți, zâmbitori și afectuoși, respectuoși și educați, informați și prezenți. Învață cu drag, iubesc să vină la școală, sunt grijulii și responsabili. Munca în echipă a reușit; o echipa de oameni pasionați, implicați, devotați, cu inima deschisă… cărora le mulțumesc.

Am reușit să schimbăm o bucățică din lumea care ne înconjoară și aprecierile și rezultatele elevilor noștri sunt așteptările pe care le-am creionat la momentul începerii proiectului. Mulțumim celor ce ne-au fost aproape și ne-au acordat încredere.

Alina Iordache: meseria de mamă m-a ghidat către fondarea unei grădinițe

”Fără relații nu am putea exista. O spun eu, dar au spus-o și alții înaintea mea. Așadar, relațiile sunt foarte importante și necesită muncă și disciplină pentru a supraviețui și pentru a evolua frumos. Relațiile cu familia, cu prietenii, cu clienții, cu copiii, chiar și cu munca, relația cu tine ca om, toate presupun un timp, o atitudine, un respect, o implicare și muncă, multă muncă. Fără acestea devin ca florile neudate, se usucă si mor.” 

Cine suntem ?

Atunci când ești înconjurat de oameni care împărtășesc aceeași pasiune și implicare pentru un obiectiv comun, orice este posibil.

Marius Iordache

Președinte

Alina Iordache

Manager

Bertina Mitu

Director Educațional

Simona Lecu

Manager Grădiniță

Mihai Anina

Profesor limba engleză

Simona Pantazi

Asistent medical

Sensei Marius Stratul

Profesor Aikido

Laura Fulger

Educatoare

Ceciu Simona

Profesor matematică

Iuliana Ionescu

Profesor Matematică

Nicolau Constantin

Profesor muzică

Vasile Haisu

Profesor de arte

Mihaela Henson

Profesor pentru învățământul primar

Manea Ionela

Profesor pentru învățământul primar

Iuliana Ionescu

Prof. Limba și literatura română

Simona Dragne

Educatoare

Laura Fulger

Educatoare

Nedelcu Lina

Îngrijitoare

Cezar Uricec

Profesor de șah

Trandafir Liviu

Șofer

Viorica Alexoae

Patiser

Vino alături de noi!

Trimite-ne CV-ul tău!

Angajăm profesor de limba română, învățătoare și educatoare.

Profesori și învățători

Valorile noastre?

Diversitate, multiculturalitate, dragoste pentru copii, înțelegere, responsabilitate, încredere.

    Utilizăm cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența pe site-ul nostru. Prin navigarea pe acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor de către noi.